Trupa Voltaj

[Răzvan]

Am sa va dau sa ascultati cateva albume:
Videoclipuri cu trupa Voltaj

Biografia trupei:
Calin Goia

S-a născut la Cluj-Napoca pe 24 mai 1975 şi şi-a petrecut
copilăria în oraşul natal Pasiunea pentru muzică a
apărut încă din copilărie – de la 6 ani a studiat vioara; apoi, în
gimnaziu, flautul şi chitara În perioada facultăţii,
a început în paralel să studieze canto la Şcoala Populară de Artă din
Cluj-Napoca În anul trei de facultate, la 20 de ani,
s-a mutat la Bucureşti pentru a da o şansă unei cariere în muzică La
mai puţin de o lună de la venirea în capitală, a fost cooptat în Şcoala
VedetelorUrmează cursurile Academiei de Studii
Economice Bucureşti, pe care le finalizează în 1997În 1998, se alătură trupei VOLTAJUna dintre
cele mai mari dorinte ale sale este ca trupa Voltaj sa ramana in topuri
macar inca 20 de ani de aici incolo."Se spune despre cei
nascuti in Gemeni ca ar avea o dubla personalitate, lucru adevarat in
cazul meu ... Inca de mic am fost pasionat de lucrurile exacte,am fost
si sunt foarte rational... asta pe de o parte. Pe de alta parte insa
mi-a placut foarte mult sa cant,sa visez si sa-mi imaginez tot felul de
lucruri ...
In
scoala mi-au placut cel mai mult matematica si muzica.Eram olimpic la
matematica,am urmat cel mai greu liceu din Cluj,Liceul de Informatica
si am absolvit Academia de Studii Economice Bucuresti. In paralel, inca
de la 6 ani, am studiat muzica ... vioara, flaut, chitara, canto ...
si in cele din urma pasiunea pentru muzica a invins si cariera mea s-a
indreptat in aceasta directie.








Gabriel Constantin

Născut şi crescut în Bucureşti Leagă începuturile a ceea ce avea să fie o carieră în muzică de prima audiţie Beatles Una dintre cele mai mari dorinţe ale sale este ca trupa VOLTAJ să facă o muzică care să se bucure de succes cât mai mulţi ani de aici încolo Este unul dintre cei mai vechi membrii ai trupei, alăturându-se acesteia în 1988 Se caracterizeaza ca fiind incapatanat, puternic si comod Este fan declarat Judas Priest, dar crede ca Elvis Presley si The Beatles au revolutionat cu adevarat muzica rock Ar fi vrut sa compuna el piesa "We Will Rock You" a trupei Queen I-ar placea sa-si petreaca o seara impreuna cu Jodie Foster Este innebunit dupa salata de boef S-ar uita la televizor ore intregi Una dintre cele mai mari dorinte ale ale sale este ca trupa Voltaj sa faca o muzica care sa se bucure de succes cat mai multi ani de aici incolo

"Cred ca momentul hotarator a fost ziua in care i-am
spus mamei ca nu ma mai duc la munca pentru ca ma apuc sa cant cu o
formatie. Ea m-a privit senina si, asa cum a facut intotdeauna,
m-a incurajat si mi-a spus: "Faci ce vrei tu!". Poate nu i-a fost
usor sa ma sprijine mereu, nu doar moral, ci si material, pentru ca eu
sa fac ce vreau, poate dorintele ei ar fi fost altele, sa
continui scoala."
Am anuntat-o: "Vezi ca
strangi degeaba banii astia!" ... La un moment dat, avea pregatiti
banii pentru o masina - daca luam examenul de admitere la
facultate. Ii strangea de vreo 4 ani si spera sa ma faca sa invat, dar
eu n-am trecut niciodata pragul admiterii. Ba chiar am anuntat-o:
"Vezi ca strangi degeaba banii astia!"
A fi
artist nu parea o meserie adevarata "Nu mai eram un copil si tot ei
i-am cerut ajutorul, pentru ca a fi artist nu parea o meserie
adevarata. Si apoi mai era vorba de ideea geniala ca un tanar cu
parul mare, fara o slujba stabila si care canta, nu poate fi decat un
element negativ, un pierde-vara tinut de parinti acasa. Asa a fost sa
fie drumul meu, chiar daca in primii ani de scoala nu se intrevedea
nimic. Eram un copil destul de cuminte, premiant in clasele mici,
pana am inteles ca se poate si altfel. Si pana am schimbat scoala,
respectiv gasca, cu una in care baietii nu puneau mare pret pe
invatatura.
Daca stau si ma gandesc, cred ca
mari probleme nu le-am facut alor mei."
Am
crescut intr-un Bucuresti al santierelor "Am crescut intr-un
Bucuresti al santierelor, in Miliari, pana pe la 10-11 ani. Veneam de
la scoala, lasam ghiozdanul, dar n-aveam rabdare sa ma schimb de
uniforma si fugeam la joaca. Santierul, locul preferat de joaca, ne
astepta, iar hainele mele deveneau repede prafuite, pline de nisip
sau noroi, dupa caz si vreme. Lumea de la bloc ma stia drept un copil
respectuos, bine crescut, chiar daca nu foarte cuminte.
Salutam tot blocul, de la femeia de serviciu pana la
ultimul vecin."
Cu muzica a inceput o data
cu prima auditie Beatles "Cu muzica e o istorie intreaga, care pentru
mine a inceput o data cu prima auditie Beatles. Sa fi fost prin
clasa a VIII-a...Si chiar daca in casa tata asculta Creedence
Clear Water Revival si Tom Jones, mie nu-mi placea acea muzica. Poate
si din spirit de fronda fata de ceea ce asculta el considerand ca nu
putem avea aceleasi gusturi."
Intotdeauna
am parut altfel decat eram "Daca dam timpul mult inapoi, cred ca
intotdeauna am parut altfel decat eram: ma alegeau sef de clasa
sau comandant de detasament la pionieri, fara sa-mi doresc functia
asta. Mi s-a intamplat si mai tarziu sa nu pot refuza oamenii care ma
vedeau altfel, iar eu, ca sa nu-i dezamagesc le acceptam propunerea.
La gradinita am fost seful piticilor din Alba ca Zapada, un fel de
pitic-sef adica, si poate a fost singura data cand mi-a placut sa fiu
sef!
Desi am fugit mereu de activitatile
organizate si impuse de scoala, n-am scapat de cor care era
obligatoriu si unde invatam niste melodii foarte urate. Asa cum in
copilarie toti ma vedeau ca fiind mai blajin, ca adolescent si tanar,
lumea isi inchipuia despre mine ca sunt un dur si mai rau decat eram."












Oliver Sterian

S-a născut în Bucureşti, pe 30 august 1977 A copilărit la Bucureşti şi Râmnicu Sărat (oraşul natal al tatălui) S-a urcat prima oară pe scenă la 2 ani A învăţat să cânte la chitară în clasa a doua, de la tatăl său S-a îndreptat definitiv spre tobe în clasa a cincea, când s-a şi înscris la Şcoala de muzică pentru a studia percuţia În clasa a XI-a a început să cânte cu „Vali Sterian şi Compania de Sunet" (între 1996 şi 2000), colaborând în aceeaşi perioadă şi cu Paula Seling Înainte de VOLTAJ, a cântat cu Spitalul de Urgenţă şi Bere Gratis Oliver este cel mai nou membru al trupei VOLTAJ alăturându-se acesteia în 2002 Motto: Daca vrei si te straduiesti ... totul e posibil! "M-am urcat prima oara pe scena pe la doi ani si desi m-au coplesit emotiile, am ramas fascinat! Asa ca am continuat sa merg cu tatal meu pe la multe concerte, dar fara sa "cant" propriu zis! Prin clasa a II-a insa, am fost fortat sa invat sa cant la chitara!

As putea spune ca mi-am facut-o singur: Pregateam
serbarea de sfarsit de an, cand urma sa ne faca pe toti pionieri si
invatatoarea ne invata cantece, poezii, ceva dragut! Pentru ca aveam un
pian in clasa,Invatatoarea a intrebat daca stie cineva sa cante la el.
Stia Ana-Maria, o colega, ce fusese premianta la Cantarea Romaniei.
Pentru ca eu n-am vrut sa raman mai prejos i-am zis invatatoarei ca
vreau si eu sa cant la chitara. "Bine" ,mi- a zis zis invatatoarea, "Vei
canta doua cantece la chitara!" Am inghetat de spaima, pentru ca nu
stiam nici cum se tine chitara corect si nici nu mai puteam recunoaste
ca am mintit!! M-am dus acasa la tata, care s-a amuzat putin, a luat
chitara si mi-a aratat trei acorduri simple, re major, sol major, la
major. Mi-a placut! M-a trimis in camera mea sa exersez iar a doua zi
mi-a aratat doua cantece usoare. M-a invatat cum sa sincronizez mainile
cu vocea si m-a trimis iar la studiu! Eram foarte incantat! De doi ani
aveam chitara mea si pentru prima oara o si foloseam! Atat de tare mi-a
placut incat, pana in clasa a cincea, nu am mai lasat-o din mana. Cu
doua zile inainte de serbare, am mers la repetitii si m-am cam balbait
in fata clasei. La serbare aveam emotii mari, dar am reusit sa cant cele
doua cantece fara sa ma opresc ... prea des! ... M-am descurcat!
Bateam la tobe dupa concertele tatalui meu, cand
tehnicienii de scena ma lasau cateva minute sa fac "zgomot". Mie imi
placea foarte tare, ca oricarui copil, si imi doream cu disperare sa se
termine odata concertul ca sa-mi pot face de cap.
Dar
intamplarea care m-a indreptat definitiv catre percutie s-a petrecut in
vacanta dintre clasa a IV-a si a V-a. Mama avea o prietena la Teatrul
"Ion Creanga" si aceasta mi-a sugerat sa particip la preselectia pentru
un spectacol cu copii. Aveau nevoie de un pusti care sa cante la un
instrument. Am cantat ceva la chitara si m-au placut, doar ca eu am
vazut pe holul teatrului doua congas-uri asa ca am insistat sa cant si
la ele. Asa am ajuns eu la teatru, batand la congasuri. Dupa o vara
intreaga in care jucasem spectacolul respectiv, a venit si mama sa vada
ultima reprezentatie si atunci profesorul de muzica cu care lucrasem la
piesa i-a spus mamei "Doamna Sterian, ar trebui sa-l dati la o scoala de
muzica. Are talent. E pacat sa nu incercati. "Parintii s-au sfatuit
intre ei si m-au intrebat si pe mine daca imi doresc sa merg la scoala
de muzica. Mie imi suradea ideea, sa bat la tobe, asa ca am spus "DA.
Vreau sa bat la tobe."
Examenul de admitere a
fost destul de simplu, un test de aptitudini, ritmica, auz, am fost
admis si la prima ora de instrument, profesorul i-a spus mamei: "Sa ma
intelegeti bine doamna, la liceu sunt doar doua locuri la percutie !"
Mama i-a spus senina: "Bine, vi l-am adus pe al doilea!" Si al doilea am
intrat la liceu.
Cand am dat examen la
percutie, in clasa a V-a, visam sa invat sa bat la tobe si mare mi-a
fost surpriza sa constat, ca pana la sfarsitul Conservatorului, nu
exista asa ceva. Tobele se studiaza de unul singur, acasa.
Inca nu exista scoala pentru tobe. Asa ca am inceput sa
invat muzica clasica si reuseam tot mai putin si mai rar sa ies la
joaca. Pana sa ma mut la Scoala de muzica, ne strangeam toti copiii din
cartier in Cismigiu, trasam pe aleile parcului terenuri de tennis cu
piciorul sau jucam "Frunza", fotbal pe iarba, ne cataram in copaci.
Toate astea au disparut brusc si s-au transformat in ore lungi de studiu
si sigur ca mi-au lipsit mult, mai ales ca vedeam de la geam copii, cum
se joaca iar eu stateam in casa si studiam ore intregi.. Practic, din
clasa a V-a am cam incetat sa mai ies la joaca, dar au aparut alte
bucurii, mult mai intense si mai mari care au compensat in mare masura
dar putin cate putin am inceput sa gust din satisfactia scenei si acum
pot afirma ca ma simt implinit! Au urmat apoi anii de liceu, si
Conservatorul."
"Prima formatie a fost o joaca!
Ne-am apucat sa cantam si invatam piese Beatles. Mi-am asamblat singur
un set de tobe din plastice, tevi si bucati de toba primite de pe la
prieteni! Si din Mecano! Aveam pedala facuta din Mecano si fus facut din
teava de cornet si arcuri de la pix! Din pacate, am avut un singur
"concert", in casa unui prieten, cand erau parintii plecati de acasa!
Mai tarziu, peste doi ani, am inceput sa ma ocup mai serios de cantat la
tobe, impreuna cu Adi Despot si Stefan Orfescu. Am inregistrat parca
niste piese si am avut si concerte, pe la licee. Putine, dar au insemnat
mult pentru noi!
Cantam
piese foarte cunoscute si aveau succes mare pentru ca le stiau toti! Au
mai fost cateva experiente cu diverse trupe, pana cand prin clasa 11-a
am inceput sa cant cu tatal meu, in Compania de Sunet, impreuna cu Dan
Pirici, bun prieten si coleg inca din lasa V-a. Aici, cu Vali, am
invatat cel mai mult despre ce inseamna sa fii intr-o trupa. Aveam
concerte, repetitii, interviuri si eram foarte incantat de ceea faceam.
Au contat foarte mult anii acestia cu Compania de Sunet."
Am cantat mai tarziu cu Spitalul de Urgenta, in perioada
underground a trupei, in care nu aveau album si imagine publica, ci
doar multe concerte la petreceri private. Am invatat si acolo multe. Am
cantat apoi cu Bere Gratis si mi-a placut extrem de tare cu ei iar dupa
un an, am plecat la Voltaj unde bat toba si azi!"












Boby Stoica
S-a nascut in Bucuresti pe 4
decembrie 1976
A terminat
Facultatea de Automatica, sectia de Calculatoare
A studiat pianul si
vioara
S-a
alaturat trupei Voltaj in 1999
Inainte sa cante cu Voltaj a cantat cu
Parlament si Directia 5

E pasionat de fotojurnalism si publicitate
E compozitor si
producator pentru multi artisti romani
Face productie publicitara de 10 ani

A mostenit de la
parinti ambitia + verticalitatea
Mananca oricand thai food
Daca ar fi exilat pe o
insula si-ar dori ca aceasta sa fie Koh Phangan
A facut inconjurul
lumii in 43 de zile

Daca s-ar retrage din muzica s-ar duce la Thong Nai Pan Noi

Crede ca cea mai buna
carte a lui G. Garcia Marquez e "A trai pentru a-ti povesti viata"

"Tu nu-ti iei un
job?" ma intreba tata acum cativa ani (general in rezerva, un om
chiar serios). A inteles apoi ca mi-am ales cea mai frumoasa meserie
din lume.
Mi-a placut sa stau in camera mea si
sa-i studiez pe altii la fel de mult cum mi-a placut sa vad lumea,
toata lumea.. dac-as putea.
Mi-am ales modele
ca apoi sa renunt la ele din cauza ca nimeni nu-i perfect, nici macar
noi insine.
"Am luat lectii de pian si
vioara (..). Si din cauza ca dura mult prea mult sa urmaresc
explicatiile pe partitura ale profesoarei mele, de multe ori invatam ce
trebuia invatat, asa.. doar uitandu-ma la ea(..)".
Aveam noroc de o profesoara rezonabila, mi-a permis
in anul 2 sa cant primele piese scrise de mine. Mi-am gasit apoi
drumul meu, cu pit-stop-uri, raliuri, iesiri la iarba verde,
avalanse, caderi in gol, alimentari, oaze si avarii. Sigur.. lui
Wagner i-a iesit mai bine dar asta e o alta poveste .
"Cantam
Beatles, Phoenix, mergeam la toate concertele, cu trenul sau ...
facand autostop-ul, dormeam pe unde apucam (..)".
Sunt de fel bucurestean cu ceva peripluri prin zona,
imi amintesc cu drag de cei 5 ani petrecuti la Pitesti, apoi inca 2
la Targoviste ca apoi sa ma intorc in Bucuresti cu o colectie de
amintiri ce ar sta bine asezate intr-un quest-movie. Si m-am mai ales
dupa asta cu o garnitura de buni prieteni. Si cum chiar ii am pe
acesti prieteni, nu am simtit apoi niciodata nevoia sa fac 'traficul'
acela de prietenie cu care - nu-i asa? - toti suntem obisnuiti, toti
suntem inconjurati de. Le-am cantat pe la chefuri- am invatat si
chitara pentru asta, cu ei am urcat pe munti, am stat langa foc si am
comentat vieti.
"Imi amintesc ca aveam o
pasiune nebuna in a desface toate aparatele din casa. Asta se
intampla cand eram copil (..)" - la 10 ani stiam cate ceva despre
electronica.
Nu stiam ca ma
voi folosi de lucrurile astea acum.. Asa cum nu stiam ca voi fi
muzician, atunci cand din greseala am facut sa cada capacul pianinei
peste degetele fratelui meu, primul muzician al familiei".
Cand incepi sa iti construiesti o cultura muzicala
esti prea fraged sa intelegi muzica in toata puterea ei. Am trecut
prin toate perioadele si m-am bucurat de toti anii: am ascultat
heavy-metal, rock progresiv, am cantat si ascultat jazz, apoi muzica
electronica.. Mi-am schimbat colectia de muzica in mai multe randuri,
ca apoi sa le reunesc pe toate pe un raft foarte mare si mai apoi pe
un 'raft' digital enorm din computerul de acasa. Rezultatul e ca
acum toata muzica mi se pare minunata.
Ce cred
eu? Cred ca muzica se face cu foc pe dinauntru si zambet pe dinafara.
Si mai cred ca nu se face de nevoie sau pentru nevoile altora (de
entertainment, circ, mondenitate..).
Cand ne
"apucam de cantat" toti vrem sa facem ceva grozav, nemaifacut,
nemaiauzit etc etc; striga orgoliul din noi, se cere mangaiat cumva.
Asa am fost si eu, iar asteptarile mele de la mine s-au tot schimbat
anii astia. Probabil ca fac mai mult si mai bine decat mi-am propus
dar.. stiu eu ca mereu se poate si mai bine, well.. whatever that
is.. . Iar orgoliul meu s-a domesticit in asa fel ca de fiecare
data cand invatam ceva - inca mai invat, sper sa nu ma opresc
niciodata - se mai slefuia cate un pic pe la colturi, ca doar cei
colturosi si deloc "la fel" pot fi artisti. Nu?
Si
din toate astea am invatat asa: cu cat stiu mai multe cu atat sunt
mai neinsemnat.
In 1997 am pasit pentru prima
oara intr-un studio de inregistrari si cum atractia a fost foarte
mare, s-a facut ca am ramas pana azi intr-unul. Acum e al meu si are
toate jucariile de care un barbat matur are nevoie, asa e.. toti
suntem niste copii. Cateodata mi se pare ca am exagerat - ani de zile
de lucru 12-14 pe zi, chiar si cu pasiune, inseamna un drum sigur
spre sociopatie. Alteori sunt bucuros ca sunt printre putinii care se
trezesc cu lumina pe fata dimineata si merg la treaba cu un zambet
in coltul gurii: "fac ce imi place".
Fac
productie de muzica, am scris muzica multa pentru diversi, niciodata
pentru neaveniti, indiferent de onorariul fluturat cu aroganta
artistului "Wannabe" pe la nasul compozitorului "Do it all". De ceva
timp fac mai mult publicitate, mi s-a parut un challenge nou si o
lume mai creativa. Dar chiar asa, imaginea multimii care delireaza pe
refrene e inca cea mai mare satisfactie pentru mine, pentru noi
cinci.
Ma enerveaza cliseele. Si
mediocritatea. Tuturor, a mea, chiar si a lui Rachmaninov din primele
lucrari - si cu el e o alta poveste, asa-i , ironic imi permit sa zic
asa. Toti avem rostul nostru: unii cautam mereu lucruri noi, altii le
vindem la nesfarsit pe cele vechi, scotocim si dam de ele orice ar
fi.. unii doar ambaleaza lucios prea putinul pe care-l au. Dar asta
ne face sa fim noi iar eu sunt multumit ca sunt asa cum sunt .
Un fel de
rebel dar unul consecvent si autodidact. De multe ori am luat
lucrurile mai in serios decat ar fi fost cazul dar asta mi se pare
acum o bila alba. Noroc ca toate astea se echilibreaza cu o gluma, o
ironie, despre cei altfel decat mine sau de cele mai multe ori despre
mine, dupa cum vedeti si in aceasta minunata biografie.





















Valeriu Ionescu






S-a nascut in Bucuresti pe 7 ianuarie.
A cantat pentru prima data in public in 1986 cu trupa
ICAR impreuna cu Razvan “Lapi” Lupu ( Vama Veche ) si Manuel Savu.
A venit un trupa in ’89 odata cu Gabi.
Ii place sa gateasca si crede ca a mostenit talentul
culinar de la bunica lui care a fost bucatareasa regelui Mihai.
A urmat cursurile Şcolii de muzică din Bucureşti.
Prima apariţia pe scenă, în public, a avut loc în 1986
cu trupa ICAR, împreună cu Răzvan “Lapi” Lupu (Vama Veche) şi Manuel
Savu.
S-a alăturat trupei VOLTAJ în acelaşi an cu
Gabi, 1988, fiind al doilea veteran al trupei.
Eu
am inceput nazbatiile cam dupa clasa a IV-a. Mama imi povestea ca am
fost un copil tare cuminte, cantam toate melodiile pe care le auzeam la
radio. Imi placea Dan Spataru cu "Trecea fanfara militara" si
"Tarancuta, tarancuta". Vazand ca am inclinatii artistice, mama, care
era balerina, si-a dorit sa fiu si eu tot balerin. A incercat ea cu mine
vreo 2-3 miscari gen mers in poante, insa nu i-au reusit, parca aveam
un par in burta. Asa ca s-a consolat cu ideea ca nu voi fi niciodata
balerin pentru ca nu am talent. S-a gandit apoi sa ma dea la Scoala de
muzica, poate voi avea talent aici. Inca din clasa I m-au dat la Liceul
de muzica "G. Enescu", mai intai la vioara, apoi la violoncel pana in
clasa a X-a, iar la finalul liceului eram la contrabas. Am facut si ceva
pian, ca instument secundar, dar nu am insistat prea mult.
De mic am visat sa devin fotbalist, iar dragostea
pentru jocul cu mingea mi-a ramas pana astazi. La inceput jucam fotbal
langa bloc, apoi, prin clasa a VIII-a, am ajuns sa ma joc, in vacanta de
vara, pe stadionul Steaua care era aproape de casa. Intr-o zi m-a vazut
un batranel jucandu-ma si mi-a spus ca am talent si pot ajunge un mare
portar daca ma tin de antrenamente. M-a chemat cu tata la stadion, insa
nu am vrut sa le spun nimic parintilor alegand sa merg singur la
antrenement. Curand a aflat mama si m-a convins sa nu mai merg la fotbal
pentru ca eu voi deveni artist.
Am fost coleg de
generatie cu Stelea si Prunea, care au facut cariera, dar acum nu regret
ca am ales muzica, fotbalul ramanand insa pe locul doi.
Taica-meu a cantat la petreceri cu saxofonul mult timp,
insa eu imi doream mai mult, chiar daca in perioada 1991-1997 am cantat
si la vreo 200 de nunti."
Pe la varsta de 4 sau 5
ani ii insoteam pe ai mei la spectacole sau cantari, unde ma jucam ore
in sir la pian. Probabil asa am indragit muzica. Fratele si sora mea nu
au avut inclinatie spre muzica alegand profile diferite de licee.
Noi cei de la Scoala de muzica eram deosebiti de
ceilalti elevi, aveam parul mai mare pentru ca profesorii nu ne
trimiteau la tuns, nu purtam uniforma, cravata sau matricola. Eu, de
exemplu, purtam un sacou de la tata, iar cu invatatura era mai lejer, nu
ne stresam cu materiile generale. Daca aveai 10 la instrument, atunci
primeai si la matematica un 7, daca insa nota era mai mica, nici la
matematica nu primeai mai mult. Imi placeau istoria si geografia la care
invatam de placere.
Mi-amintesc o pozna de prin
clasa a IV-a, cand am intrat cu niste colegi in podul unei cladiri vechi
de langa Mitropolie si n-am mai plecat de acolo vreo 2-3 saptamani. Nu
mergeam la ore, ne jucam toata ziua, mai ales ca gasisem niste tablouri
si cateva statuete. Printre ele am descoperit tabloul lui Hitler, gaurit
in dreptul fruntii, deci numai bun de pus in perete, pe locul tabloului
tovarasului Ceausescu, aflat in clasa. Va dati seama ce figura a facut
profesoara de istorie, cand, in timp ce scria pe tabla, a ridicat
privirea si l-a vazut pe Hitler care ne veghea ... clasa. A venit apoi
conducerea scolii si ne-a luat la intrebari insa nimeni nu stia nimic,
noi fiind vreo 7-8 care pusesem totul la cale. Pana la urma, unul dintre
noi s-a dat de gol si am primit cu totii doar o mustrare insa au
considerat ca suntem prea mici sa fi avut alte intentii decat a ne
distra.
Timp prea mult pentru altceva, n-am avut,
pentru ca exersam zilnic, cateva ore, dupa scoala, chiar si in vacanta.
Mama statea cu batul dupa mine, in timp ce alti copii jucau fotbal...
Legatura mea cu muzica rock incepe prin 1977, cand in
urma unui concert al formatiei Iris la care am participat ca spectator,
m-am indragostit de acest gen muzical. Dupa acest concert, am ramas
foarte impresionat, propunandu-mi ca in viitor sa pot canta pe aceeasi
scena cu formatia mea favorita, Iris. La acea vreme insa eram mult prea
tanar si visator asa ca a trebuit sa mai astept vreo cativa ani, timp in
care am tot studiat. Atunci l-am cunoscut pe Gabi Constantin, actualul
meu coleg, si impreuna am pus bazele unei formatii care initial s-a
numit Contact si am inceput sa deslusim din tainele acestei muzici. A
urmat apoi o perioada zbuciumata si dupa doar cateva concerte eu si Gabi
luam drumuri diferite si activam in diverse mici formatii mai putin
cunoscute.
Una dintre formatiile mai cunoscute la
care am cantat s-a numit Icar, unde eram coleg cu Razvan Lapi, tobosar
si fost component al formatiei Vama Veche iar in prezent component al
trupei lui Stefan Banica. Asa am ajuns sa-mi indeplinesc visul meu, iar
in 1984 am reusit sa cant cu aceasta formatie in deschiderea concertului
Iris.
In 1988 atat eu
cat si Gabi primim propunerea din partea formatiei Voltaj sa activam in
acest grup, lucru pe care l-am acceptat, fiind la vremea aceea a doua
formatie din tara dupa Iris. Aceasta a fost perioada cea mai frumoasa
din viata mea la momentul respectiv, cand mi-am dat seama ce inseamna sa
fii cu adevarat profesionist. Au urmat apoi o serie de schimbari, atat
in Romania cat si in lume si astfel in 1996 incepe o noua era Voltaj in
ceea ce priveste stilul de muzica. Timp de doi ani am facut diverse
schimbari mai ales in componenta formatiei, dar odata cu venirea lui
Calin pot spune ca am ajuns la perioada de maturitate a formatiei
reusind sa-i dam acesteia o noua forta si un stil aparte, care de zece
ani ne mentine in topul muzicii romanesti.
Uitandu-ma
in urma vad foarte multe realizari si nu pot decat sa multumesc atat
fostilor cat si actualilor mei colegi si familiei (mamei si in special
bunicii mele) fara de care nu ajungeam unde sunt acum.